Introducere
Constatarea infracțiunilor de mediu este de competența comisarilor și inspectorilor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, dar și a organelor de poliție (IGPR, prin Direcția Ordine Publică, Direcția Transporturi și Direcția Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și IGPF prin Garda de Coastă și structurile teritoriale). Activitatea de investigare și urmărire penală a acestor infracțiuni este de competența organelor de poliție împreună cu autoritățile judiciare (parchet, instanțe de judecată, în cazul autorizării unor măsuri de supraveghere și asigurătorii).
În sistemul judiciar din România rol central în investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor, inclusiv a infracțiunilor privind regimul deșeurilor îl are Ministerul Public, care își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, care funcționează pe lângă instanțe, în condițiile legii.
Ministerul Public îşi exercită atribuţiile în temeiul legii şi este condus de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ministerul Public face parte din sistemul judiciar și din autoritatea judiciară. Atribuţiile sale sunt prevăzute în Constituția României, în Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară și alte legi speciale.
Ministerul Public (atribuţii):
- contribuie la desfășurarea procedurilor penale împreună cu instanțele;
- reprezintă interesele generale ale societății;
- apără ordinea de drept precum și drepturile și libertățile persoanelor.
Parchetele sunt independente în raport cu instanțele precum și cu alte autorități publice.
Procurorul este independent în soluțiile pe care le dispune și în hotărârile pe care le prezintă în fața instanței ca reprezentant al Ministerului Public. Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei.
Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice.
Procurorii îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu principiile legalității, imparțialității și controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, în condiţiile legii.
Ministerul Public este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea, stocarea şi descoperirea informaţiilor privitoare la infracţiunile date în competenţa parchetelor, în condiţiile legii.