Introducere
Atribuțiile poliției judiciare ca organ de cercetare penală
Articolul 57 Competența organelor de cercetare penală
Organele de cercetare penală ale poliției judiciare efectuează urmărirea penală pentru orice infracțiune care nu este dată, prin lege, în competența organelor de cercetare penală speciale sau procurorului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege. Art.324 alin.3 din C.pr.pen.
În cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală.
Atribuțiile organelor de cercetare penală speciale
Art.57 alin.2 din C.pr.pen.
(2) Organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală corespunzător specializării structurii din care fac parte, în cazul săvârșirii infracțiunilor de către militari sau în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție și de serviciu prevăzute de Codul penal săvârșite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranța navei sau navigației ori a personalului. De asemenea, organele de cercetare penală speciale pot efectua, în cazul infracțiunilor contra securității naționale prevăzute în titlul X din Codul penal și infracțiunilor de terorism, din dispoziția procurorului, punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică.
Atribuțiile organelor de constatare: Jandarmerie, Poliția locală, Garda de Mediu, Garda forestieră-Personalul silvic, ANAF-DG Vămilor- Comisia națională pentru controlul activității nucleare- inspectorii din Administrația Națională ,,Apele Române” , Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură personalul împuternicit din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, (Inspecția Sanitară de Stat – ISS) din cadrul Ministerului Sănătății și realizată de cele 41 de direcții de sănătate publică județene și a Municipiului București (DSP) din subordinea Ministerului Sănătății(în cazul deșeurilor medicale).
Conform art. 61 din C.pr.pen. ca organ de constatare când există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unor infracțiuni în domeniul protecţiei mediului, sunt obligate să întocmească un proces verbal despre împrejurările constatate care constituie acte de sesizare al organelor de urmărire penală competente;
Totodată au obligația să ia măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracțiunilor flagrante, aceleași organe au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.
Când făptuitorul sau persoanele prezente la locul constatării au de făcut obiecții ori precizări sau au de dat explicații cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligația de a le consemna în procesul-verbal.
Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală.