Decizia nr. 190/2019 din 27 februarie 2019, Curtea de Apel Pitești
Probele administrate relevă cauzele care au determinat prezența peste limitele admise la orice depozitare în România a substanțelor periculoase în deșeurile transportate spre eliminare la data de 17 septembrie 2010 de către SC G. E. C. SRL, acestea fiind: nerespectarea ori neefectuarea procedurilor de tratare a deșeurilor periculoase, neaplicarea procedurilor legale de prelevare și testare a probelor de deșeu, lipsa unei evidențe care să reflecte în mod real trasabilitatea și inertizarea deșeurilor, neasigurarea unui spațiu nepenetrabil de depozitare și păstrarea în depozit a deșeurilor în lipsa unor criterii de partajare și protecție.
Pe parcursul urmăririi penale s-a constatat că întreaga cantitate de deșeuri periculoase de 1932 de tone, depozitate de SC G. E. C. SRL pe platforma parcului industrial (Activul Aro) nu a fost tratată, valorificată și eliminată, iar potrivit unui calcul cheltuielile necesare pentru eliminarea deșeurilor erau în cuantum de 2.217.100 lei.
Întrucât SC G. E. C. SRL nu mai deține mijloacele financiare necesare și nici nu mai deținea autorizație de mediu pentru a mai efectua aceste operațiuni, s-a solicitat ca Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să i-a măsurile necesare și să avanseze sumele care să acopere cheltuielile pentru eliminarea deșeurilor.
Pentru acoperirea prejudiciului adus Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor cu eliminarea deșeurilor s-au dispus măsuri asigurătorii.
Prin sent. pen. nr. 163/2018, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 3436/205/2016 :
- În baza art. 98 alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005, modificată și completată [fost art. 98 alin. (4) pct. 2] cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul T. V. la 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. anterior. În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior.
- În baza art. 98 alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005, modificată și completată [fost art. 98 alin. (4) pct. 2] și art. 711 alin. (1) și (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă societatea SC G. E. C. SRL la pedeapsa amenzii penale de 600.000 lei. În baza art. 531 alin. (3) lit. b) și c) și art. 53 2 alin. (1) și (3) C. pen. anterior, aplică pedeapsa complementară și dispune suspendarea activității persoanei juridice SC G. E. C. SRL privind tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase prevăzută cu codul 3822 pe o durată de 3 ani și închiderea punctului de lucru din municipiul Câmpulung, str. Traian nr. 223, Parcul Industrial (...), jud. Argeș pe o durată de 3 ani.
- În baza art. 256 C. pr. pen., dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în sensul de a fi înlăturate din punctul de lucru din municipiul C., Parcul Industrial (...) deșeurile periculoase depozitate. În baza art. 393 alin. (3) C. pr. pen., menține sechestrul asigurător asupra imobilelor care aparțin inculpatei SC G. E. SRL, dispus prin ordonanța 501/P/2012 din 11 martie 2016 și instituit prin procesul verbal de aplicare a sechestrului din data de 11 martie 2016.