Tipuri de obligații, operațiuni de gestionare a deșeurilor, responsabilitați de gestionare a deșeurilor
Operațiuni de gestionare a deșeurilor
Directiva-cadru privind deșeurile stabilește prioritațile diferitelor modalitați de gestionare a deșeurilor, precum și normele aplicabile gestionarii deșeurilor și repartizeaza responsabilitațile în acest sens între agenții economici implicați.
Operațiuni de gestionare a deșeurilor
Directiva-cadru privind deșeurile stabilește o ierarhie a diferitelor operațiuni de gestionare a deșeurilor. Este necesar sa se stabileasca prioritațile operațiunilor de gestionare a deșeurilor și sa se stabileasca normele aplicabile fiecarui tip de operațiuni: :
în vârful ierarhiei de gestionare a deșeurilor, directiva specifica inițial ce ar trebui sa fie favorizat: prevenirea. Prevenirea este definita ca fiind "masurile luate înainte ca o substanța, un material sau un produs sa devina deșeu" și care limiteaza impactul negativ al deșeurilor [articolul 3 alineatul (12)]. Cantitatea de deșeuri produse poate fi limitata prin reutilizare sau prin prelungirea duratei de viața a produselor, iar conținutul acestora în substanțe nocive poate fi limitat. La capatul inferior al ierarhiei, operațiunile de eliminare reprezinta, strict vorbind, tipul cel mai puțin favorizat de operațiuni de gestionare a deșeurilor. Eliminarea apare ca o categorie juridica reziduala, definita ca "orice operațiune care nu este de recuperare, chiar daca operațiunea are ca o consecința secundara recuperarea de substanța sau de energie" [articolul 3 alineatul (19)]. în practica, eliminarea include, în esența, depozitarea la groapa de gunoi, eliberarea în mare sau în alte corpuri de apa sau incinerarea. Cu alte cuvinte, atât prevenirea, cât și eliminarea au rolul strategic de a limita, la vârf și la baza, cantitatea și tipurile de deșeuri; orice deșeu care ramâne pentru ca nu a putut fi prevenit și a carui eliminare poate fi evitata trebuie recuperat.
Este prevazuta o "subierarhie" pentru diferitele tipuri de valorificare a deșeurilor: situația intermediara, care este preferabila eliminarii, dar mai puțin prevenirii. Astfel, în cadrul acestei categorii de operațiuni de valorificare, "pregatirea pentru reutilizare" ar trebui sa fie preferata reciclarii, iar reciclarea ar trebui sa fie preferata oricarui alt tip de valorificare, inclusiv valorificarea energetica, a carei aplicare este la rândul ei limitata [articolul 4 alineatul (1)]. Definiția juridica a pregatirii în vederea reutilizarii este ca aceasta consta în verificarea, curațarea sau repararea deșeurilor [articolul 3 alineatul (16)], deși nu se cere ca deșeurile sa fie efectiv reutilizate, adica sa fie utilizate din nou în același scop pentru care au fost concepute [articolul 3 alineatul (13)]. în ceea ce privește reciclarea, aceasta trebuie sa permita reprelucrarea deșeurilor "în produse, materiale sau substanțe, fie în scopul inițial, fie în alte scopuri" [articolul 3 alineatul (17)]. în cele din urma, incinerarea cu randament energetic ridicat este, de asemenea, acceptata ca fiind mai degraba recuperare decât eliminare, deoarece, spre deosebire de alte tipuri de incinerare, produce energie sau caldura utila (a se vedea anexa 2, R1).
Forța juridica a ierarhiei este de necontestat. Ea se aplica "ca o ordine de prioritate în legislația și politica de prevenire și gestionare a deșeurilor" [articolul 4 alineatul (1)]. Cu toate acestea, ierarhia nu este nici rigida, nici strict obligatorie. Statelor membre li se cere "sa ia masuri pentru a încuraja opțiunile care ofera cel mai bun rezultat global de mediu", luând în considerare "analiza ciclului de viața în ceea ce privește impactul global al generarii și gestionarii acestor deșeuri" [articolul 4 alineatul (2)].