COMBATTING WASTE CRIME

Domeniul de aplicare al legislației privind de șeurile este determinat în mod natural prin referire la conceptul de de șeu. Acest lucru este valabil chiar daca domeniul de aplicare exclude substanțe precum efluenții gazo și, de șeurile radioactive, materiile fecale, subprodusele de origine animala sau de șeurile provenite din activitați de extracție.

Atunci când se confrunta cu litigii care implica într-un fel sau altul de șeuri, instanțele unui stat membru nu vor aplica, în mod normal, legislația UE ca atare, ci legislația naționala care a transpus legislația UE corespunzatoare. în cele mai multe cazuri, indiferent de tipul de litigiu considerat, fie ca este vorba de litigii administrative, penale sau civile și comerciale, o problema principala este aceea de a decide daca substanța sau obiectul considerat ar trebui sa fie calificat drept de șeu.

Din cauza mizei semnificative pe care o implica stabilirea faptului ca un obiect sau o substanța este de șeu, precum și din cauza complexitații sale, conceptul de de șeu a dat na ștere la o gama semnificativa de litigii înca de la adoptarea primei directive-cadru privind de șeurile (75/442/CEE) în 1975, iar îmbunatațirile limitate aduse de actuala directiva-cadru privind de șeurile confirma cât de dificila poate fi determinarea acestei categorii juridice esențiale și încadrarea ei în anumite limite.

De șeurile sunt definite de Directiva-cadru privind de șeurile ca fiind "o substanța sau un obiect de care deținatorul se debaraseaza, intenționeaza sa se debaraseze sau este obligat sa se debaraseze" [articolul 3 alineatul (1)]. Prin urmare, clasificarea unei substanțe sau a unui obiect drept "de șeu" trebuie dedusa în primul rând din acțiunile deținatorului și din semnificația termenului "aruncare" (a se vedea cauza C-629/19, Sappi Austria Produktion și Wasserverband "Region Gratkorn-Gratwein", § 42 și jurisprudența citata). Acest verb trebuie interpretat în lumina scopului directivei, dar, cu toate acestea, o astfel de directiva nu sugereaza niciun alt criteriu decisiv decât intenția sau acțiunea deținatorului de a se debarasa de o anumita substanța sau de un anumit obiect (cauza C-457/02 Antonio Niselli, §33-34). Astfel, categoria juridica a de șeurilor a declan șat cele mai mari dificultați de interpretare.

Existența unui "de șeu" trebuie stabilita în lumina tuturor circumstanțelor, dintre care unele pot constitui dovezi ca o substanța sau un obiect a fost aruncat sau ca exista intenția sau cerința de a se debarasa de el. Printre circumstanțele care pot constitui astfel de dovezi se numara faptul ca o substanța este un reziduu de producție sau de consum, adica un produs care nu a fost el însu și cautat și pentru care trebuie sa se ia masuri speciale de precauție în cazul în care este utilizat din cauza caracterului periculos pentru mediu al compoziției sale. O atenție deosebita trebuie acordata faptului ca substanța sau obiectul în cauza nu mai este sau nu mai este de nici un folos pentru deținatorul sau, astfel încât substanța sau obiectul respectiv constituie o povara de care deținatorul va cauta sa se debaraseze.

Comisia Europeana întocme ște și revizuie ște periodic o lista de de șeuri denumita "Catalogul european al de șeurilor". Cu toate acestea, acesta ofera doar o clasificare de referința, o nomenclatura. Substanțele și obiectele enumerate în acest nomenclator, precum și în listele naționale care exista, se califica drept de șeuri doar în funcție de acțiunea, intenția sau obligația deținatorului de a le elimina (cauza C-208/04 Inter-environnement Wallonie v. Région wallonne).

De exemplu, conceptul de de șeu nu exclude substanțele și obiectele care pot fi reutilizate din punct de vedere economic. Bunuri precum uleiurile uzate (Cauza C-172/82 Fabricants raffineurs d'huile de graissage v. Inter-Huiles; Cauza C-295/82 Rhône-Alpes Huiles; Cauza C-240/83 ADBHU)) sau de șeurile de origine animala (de și pot fi achiziționate la un preț "minim", a se vedea Cauza C-118/86 Openbaar Ministerie v Nertsvoederfabriek Nederland), adecvate pentru tranzacții economice, pot fi considerate de șeuri.

în schimb, o încarcatura de motorina amestecata accidental cu o alta substanța nu este considerata de șeu, cu condiția ca deținatorul acesteia sa aiba într-adevar intenția de a o reintroduce pe piața (cauzele conexate C-241/12 și C-242/12 Shell Nederland și Belgian Shell; cauzele conexate C-304/94, C-330/94, C-342/94 și C-224/95 Euro Tombesi și alții). Faptul ca de șeurile pot pastra o valoare comerciala și pot fi colectate în scop comercial în vederea reciclarii sau reutilizarii nu are niciun impact asupra caracterizarii lor. Obligația de a se debarasa de bunuri determina, de asemenea, calificarea acestora drept de șeuri.

Dificultațile în ceea ce prive ște caracterizarea de șeurilor au culminat cu cauza Van de Walle, în care CJUE a hotarât ca deținatorul de hidrocarburi care contamineaza solul și apele subterane de sub o stație de servicii și ca solul contaminat este, de asemenea, de șeu, chiar daca nu a fost excavat (cauza C-1/03 Van de Walle și alții). De asemenea, apele reziduale care se scurg din rețeaua de canalizare a Thames Water Utilities sunt de șeuri (cauza C-252/05, Thames Water Utilities), la fel ca și pacura deversata de pe coca dezmembrata a petrolierului Erika, care s-a amestecat cu apa sarata și nisip (cauza C-188/07, Commune de Mesquer).

Dintre aceste trei hotarâri, doar cea privind pacura grea de pe Erika pare sa fi pastrat o anumita relevanța, deoarece, ca reacție la aceasta jurisprudența, Directiva-cadru privind de șeurile exclude din domeniul sau de aplicare "terenurile (in situ), inclusiv solul contaminat neexcavat și cladirile legate permanent de terenuri" [articolul 2 alineatul (1)], precum și toate apele reziduale [articolul 2 litera (a)], și nu doar cele care nu sunt "de șeuri lichide", a șa cum era cazul în temeiul directivei anterioare.