COMBATTING WASTE CRIME

Politica de mediu a UE funcționează într-un cadru juridic internațional complex, care este destul de constrâns de Convenția de la Basel privind controlul circulației transfrontaliere a deșeurilor periculoase și al eliminării acestora din 22 martie 1989 (denumită în continuare Convenția de la Basel). Obiectivul Convenției de la Basel este de a proteja sănătatea umană și mediul împotriva efectelor negative ale deșeurilor periculoase. Domeniul de aplicare a Convenției de la Basel acoperă o gamă largă de deșeuri definite ca "deșeuri periculoase" în funcție de originea și/sau compoziția și caracteristicile acestora, precum și deșeurile menajere și cenușa de incinerare. Convenția de la Basel nu este singurul act de drept internațional relevant pentru politica UE în domeniul deșeurilor. De exemplu, UE promovează adoptarea Convenției internaționale de la Hong Kong pentru reciclarea sigură și ecologică a navelor și contribuie la lansarea negocierilor pentru un acord global de referință privind poluarea cu plastic.

Directiva-cadru privind deșeurile

Cadrul juridic al UE privind deșeurile este structurat de așa-numita Directivă-cadru, privind deșeurile, care definește categoria juridică a deșeurilor. Aceasta include prevederi referitoare la ceea ce nu este deșeu, de exemplu, subproduse (substanțe sau obiecte obținute dintr-un proces de producție al cărui scop principal nu este producerea substanței sau obiectului respectiv) și produse obținute din deșeuri recuperate (în urma reciclării). Aceste dispoziții au fost printre cele mai litigioase din legislația UE în materie de mediu, deoarece întrebarea dacă o anumită substanță sau un anumit obiect este deșeu a fost intens disputată încă din 1975, când a fost adoptat pentru prima dată predecesorul actualei Directive-cadru privind deșeurile. Acest lucru se datorează faptului că, în mod unic, chiar și deșeurile rămân susceptibile la potențialul de exploatare economică.

Directiva-cadru privind deșeurile stabilește, de asemenea, principalele norme aplicabile gestionării deșeurilor. Aceasta stabilește o ierarhie între diferitele tipuri de operațiuni de gestionare a deșeurilor, favorizând prevenirea în detrimentul recuperării și recuperarea în detrimentul eliminării. Aceasta stabilește obligațiile și responsabilitățile autorităților publice din statele membre, asigurând că gestionarea deșeurilor se realizează în mod corespunzător, adică fără a pune în pericol sănătatea umană sau mediul. Aceasta se realizează datorită unei rețele integrate și adecvate de instalații de gestionare a deșeurilor și prin respectarea planurilor de gestionare a deșeurilor și a programelor de prevenire. în plus, prevede responsabilitățile agenților economici implicați: în primul rând, deținătorul deșeurilor și, chiar dacă într-un mod mai puțin sistematic, producătorii produselor din care provin deșeurile. Nu în ultimul rând, Directiva-cadru privind deșeurile integrează acum regimul juridic special aplicabil deșeurilor periculoase care, evident, necesită o atenție deosebită.

Directive care prevăd o responsabilitate extinsă a producătorilor

O serie de directive prevăd responsabilitatea extinsă a producătorilor, definită de OCDE ca fiind "o abordare a politicii de mediu în care responsabilitatea producătorului pentru un produs este extinsă la etapa postconsumator a ciclului de viață al produsului". în timp ce Directiva-cadru privind deșeurile prevede că este de competența statelor membre să decidă dacă producătorul unui produs "are o responsabilitate extinsă a producătorului", punerea în aplicare a EPR este, într-adevăr, organizată la diferite niveluri prin Directiva privind bateriile și acumulatorii, Directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, Directiva privind vehiculele scoase din uz (cunoscută mai bine sub denumirea de "Directiva ELV") și Directiva privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (denumită în general "Directiva DEEE"). Aceste directive se bazează în principal pe impunerea de obiective de recuperare și reciclare în statele membre pentru produsele scoase din uz în cauză. Cu toate acestea, directivele oferă statelor membre o mare libertate de acțiune în ceea ce privește modalitățile de atingere a acestor obiective: în primul rând, prin încurajarea punerii în aplicare de către producători a unor sisteme individuale sau, mult mai frecvent, colective de gestionare a deșeurilor. Astfel, autoritățile publice locale sunt scutite de povara acestor tipuri de deșeuri, iar producătorii sunt încurajați să reducă la minimum costurile de colectare și recuperare prin intermediul proiectării ecologice.

în plus, există norme generale aplicabile deșeurilor și deșeurilor periculoase și directivelor privind EPR, precum și dispoziții specifice pentru anumite activități, în funcție de tipul de operațiune de gestionare a deșeurilor în cauză. Incinerarea este reglementată de Directiva 2010/75 privind emisiile industriale ("Directiva IED"), care impune autorizarea prealabilă a instalațiilor de incinerare și coincinerare a deșeurilor, precum și supravegherea și monitorizarea acestora. Eliminarea în depozitele de deșeuri face obiectul Directivei 1999/31 privind depozitele de deșeuri ("Directiva privind depozitele de deșeuri"), care organizează un regim juridic comparabil. Transferurile transfrontaliere fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 privind transferurile de deșeuri ("Regulamentul privind transferurile de deșeuri"), care urmărește, în principal, să impună dispozițiile Convenției de la Basel menționate mai sus, cu unele caracteristici suplimentare referitoare la transferurile între statele membre și chiar în interiorul statelor membre. Alte directive sunt legate de activități economice principale specifice, cum ar fi Directiva privind protecția mediului și, în special, a solului, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură (86/278/CEE) sau Directiva privind eliminarea bifenililor policlorurați și a terfenililor policlorurați(96/59/CE). Două directive mai recente sunt notabile datorită dificultăților ridicate de punerea lor în aplicare și a importanței actuale a problemelor pe care le abordează: Directiva 2006/21 privind gestionarea deșeurilor din activitățile extractive ("Directiva privind deșeurile extractive") și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1257/2013 privind reciclarea navelor ("Regulamentul privind reciclarea navelor"). Acesta din urmă va fi analizat într-o subsecțiune următoare.