Tratarea și eliminarea ilegală a deșeurilor
Vehicule scoase din uz (ELV)
Directiva 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz, include norme care favorizează prevenirea deșeurilor provenite de la vehiculele uzate, precum și recuperarea acestora. Astfel de norme vizează limitarea utilizării substanțelor periculoase în vehicule și reducerea acestora pe cât posibil de la conceperea vehiculului, "în special pentru a preveni eliberarea lor în mediu, pentru a facilita reciclarea și pentru a evita necesitatea de a elimina deșeurile periculoase". Astfel, proiectarea și producția de vehicule noi trebuie "să ia în considerare pe deplin și să faciliteze" dezmembrarea, reutilizarea și recuperarea vehiculelor uzate, precum și integrarea unei cantități tot mai mari de materiale reciclate în vehicule și alte produse. Metalele grele, inclusiv plumbul, mercurul, cadmiul sau cromul hexavalent sunt excluse, dar pentru utilizări strict specificate (articolul 4).
Colectarea vehiculelor scoase din uz trebuie să fie asigurată de "operatorii economici", care, printre altele, include, în sensul directivei, producătorii, distribuitorii, dar și "alți operatori de tratare a vehiculelor scoase din uz" [articolul 2 alineatul (10)]. Astfel de operatori economici trebuie să instituie sisteme de colectare a tuturor vehiculelor scoase din uz, de transfer al acestora către instalații de colectare disponibile în mod corespunzător pe teritoriul unui stat membru și apoi către o instalație de tratare autorizată. Se eliberează un certificat de distrugere, care este o condiție prealabilă pentru radierea vehiculului scos din uz.
Livrarea vehiculului la o astfel de unitate de tratare autorizată "are loc fără niciun cost pentru ultimul deținător și/sau proprietar, ca urmare a faptului că vehiculul nu are nicio valoare sau are o valoare negativă" (articolul 5). Producătorii trebuie să suporte toate sau o parte semnificativă din costurile unui astfel de sistem sau să își preia direct vehiculele scoase din uz (cauza C-64/09 Comisia/Franța), ceea ce îi încurajează să prevină sau să limiteze producția de deșeuri încă din faza de proiectare.
Astfel de vehicule scoase din uz și piesele uzate sunt apoi "transferate la instalații de tratare autorizate". Statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura disponibilitatea adecvată a unor astfel de instalații de colectare pe teritoriul lor și pentru ca aceste instalații de colectare să elibereze certificate de distrugere, care reprezintă o condiție pentru radierea vehiculelor scoase din uz (articolul 5).
Livrarea unui vehicul vechi la o astfel de unitate autorizată trebuie să aibă loc "fără niciun cost pentru ultimul deținător și/sau proprietar ca urmare a faptului că vehiculul nu are valoare de piață sau are o valoare de piață negativă". Producătorul trebuie să suporte astfel de costuri sau, alternativ, să preia direct autovehiculul vechi [articolul 5 alineatul (4)].
Tratarea și eliminarea ilegală a vehiculelor uzate este de o importanță capitală la nivel european, deoarece acestea produc anual între 8 și 9 milioane de tone de deșeuri în UE 
. În plus, exportul de autovehicule second-hand este o caracteristică tot mai prezentă pe piața auto europeană, iar comerțul cu autovehicule second-hand ascunde unele activități ilegale, cum ar fi exportul de autovehicule distruse sau furate. Un număr semnificativ de autovehicule sunt dezmembrate de către operatori fără licență, care elimină părțile de interes economic. Unele mașini sunt abandonate în loc să fie casate corespunzător .