Infracțiuni privind deșeurile radioactive
Infracțiunea prevăzută de art. 92 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 107/1996
Definiție: Constituie infracțiune depozitarea în albia majoră a râurilor a combustibilului nuclear sau a deșeurilor rezultate din folosirea acestuia.
Latura obiectivă
Elementul material al infracțiunii constă într-o acțiune a făptuitorului de a depozita în albia majoră a râurilor a combustibilului nuclear sau a deșeurilor rezultate din folosirea acestuia .
În opinia noastră termenul de depozitare folosit de legiuitor în Legea nr. 107/1996 este cel de abandonare. Este interzisă conform art. 32 alin. (3) din Legea nr. 107/1996, depozitarea în albia majoră a materialelor sau a deșeurilor radioactive.
Conform art. 48 lit. g) din O.U.G. nr. 195/2005, persoanele fizice și juridice autorizate, care desfășoară activități în domeniul nuclear, au obligația să asigure depozitarea deșeurilor radioactive, în condiții de siguranță pentru sănătatea populației și a mediului.
Legislația specifică, respectiv art. 6 lit. j) și k) din O.G. nr. 11/2003 reglementează doar conceptele de depozitare/stocare intermediară și respectiv depozitare definitivă astfel:
- depozitare/stocare intermediară – plasarea deșeurilor radioactive într-o instalație nucleară în scopul izolării, protecției mediului și controlului de către personal, cu intenția de a fi recuperate;
- depozitare definitivă – amplasarea definitivă a combustibilului nuclear uzat sau a deșeurilor radioactive într-o instalație corespunzătoare, fără intenția de a le recupera.
Conform art. 6 lit. i) din O.G. nr. 11/2003, deșeurile radioactive sunt definite ca materialele radioactive sub formă gazoasă, lichidă sau solidă, pentru care deținătorul acestora nu poate demonstra Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, denumită în continuare CNCAN, că se prevede sau se consideră o altă utilizare și care conțin radionuclizi în concentrații sau cu contaminări de suprafață superioare unor valori stabilite de CNCAN în conformitate cu reglementările specifice aplicabile emise de aceasta.
Potrivit art. 6 lit. f) din O.G. nr. 11/2003 combustibilul nuclear uzat este definit ca și combustibil nuclear îndepărtat definitiv din reactor după iradiere; combustibilul nuclear uzat poate fi considerat o resursă utilizabilă care poate fi reprocesată sau poate fi depozitat definitiv ca deșeu radioactive.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol cu privire la mediu în general, ca sistem și a apei în particular, stare care poate surveni imediat sau mai târziu.
Raportul de cauzalitate dintre fapta făptuitorului și stare de pericol există ex re.
Latura subiectivă
Infracțiunea prevăzută de art. 92 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 107/1996 vinovăția făptuitorului sub forma intenției directe sau indirecte sau a culpei.
Forme, modalități, sancțiuni
Infracțiunea se consumă în momentul depozitării în albia majoră a râurilor a combustibilului nuclear sau a deșeurilor rezultate din folosirea acestuia.
Infracțiunea prevăzută de art. 92 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 107/1996 se poate comite în formă continuă sau continuată. Sancțiune: închisoare de la un an la 5 ani.
Dacă fapta a fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate [art. 92 alin. (4) din Legea nr. 107/1996]. Tentativa se pedepsește [art. 92 alin. (5) din Legea nr. 107/1996].
Conform art. 62 C. pen. dacă prin infracțiunea săvârșită s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica și pedeapsa amenzii.
La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ține seama de valoarea folosului patrimonial obținut sau urmărit.